|
Asupra ospetelor de la curtea Brancoveanului ne-a lasat interesante marturii chiar secretarul italian al domnitorului, Antonio Maria del Chiaro, care povesteste cum s-a desfasurat banchetul de Anul Nou. Opulenta acestor festine este astfel descrisa de del Chiaro: "Masa insa urmeaza cu tot mai mare veselie, sporita mereu de belsugul vinurilor celor mai bune. Mancarile sunt foarte multe si bine gatite, dupa moda nemteasca, frantuzeasca sau italieneasca. Era un foarte vechi obicei ca la banchetele solemne de la Curte, ca si la nuntile boieresti, sa nu se ridice farfuriile de pe masa cand se schimbau felurile de mancare, ci se puneau una peste alta, cat era masa de lunga, incat se facea un edificiu de farfurii asa de inalt ca boierii comeseni, chiar stand in picioare (cu prilejul inchinarilor de care am amintit mai sus), nu se puteau vedea dintr-o parte in alta a mesei".
Aceleasi impresii le intalnim si in relatarea lui Edmund Chishull, privind receptia data de Constantin Brancoveanu in cinstea ambasadorului englez William Paget, pe 25 aprilie 1702: "Azi dimineata, la orele noua, Excelenta Sa a intors vizita Domnului, care l-a primit in capul scarii si l-a intretinut mai intai vreo ora si jumatate stand de vorba cu el, dupa care Excelenta Sa a fost condusa in sala de mancare, unde era intinsa o masa lunga si bogat incarcata la care s-au asezat la cina Domnul si Excelenta Sa, la dreapta lui.(...) Masa s-a prelungit mai bine de sapte ore, in care timp au urmat multe randuri de bucate deosebite constand din mancari alese si scumpe, cu belsug de vinuri minunate.(...) Aici am fost martorii unor dovezi neobisnuite de curtenie, ospitalitate si purtare amabila din partea boierimii romanesti, dar indeosebi din a Domnului insusi, care a baut in sanatatea si norocul fiecaruia dintre strainii de la masa.(...) Palatul Domnului, cu apartamentele si gradinile ce tin de el sunt intr-adevar mandre si marete si, desi nu pot fi comparate cu cele ale unor alti principi crestini, sunt insa cu mult mai presus de acelea in care turcii neluminati se complac cu atata ifos".
Din pacate, acest fastuos mod de viata de la Mogosoaia a fost brutal intrerupt la 4 aprilie 1714, cand domnitorul Constantin Brancoveanu este detronat la Bucuresti si dus la Constantinopol impreuna cu intreaga familie, unde - pe 15 august 1714 - va fi decapitat impreuna cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei. Ultima oprire la Mogosoaia avusese loc in martie 1714, cand domnitorul se intorcea de la Targoviste, permitandu-si, in drum spre Bucuresti, cateva clipe de ragaz in resedinta sa favorita. Nu avea sa stie atunci ca era pentru ultima data in viata cand mai putea admira, in ceasuri de liniste, de pe loggie, reflectarea palatului in apa limpede a lacului.
|