Raluca Ghideanu este un artist cu multiple potenţe expresive. Prison of life, metafora ei plastică dezvoltată īn 23 mai la Cuhnia şi pe terasele palatului Mogoşoaia īntr-un performance pe muzica semnată de Adrian Enescu, Dan Dediu şi Doina Rotaru - o dovedeşte cu prisosinţă. Sculptor, artist conceptual, scenograf şi actor, ea se exprimă şi se expune aproape fără rest, īntr-o dramatică deschidere spre celălalt şi cu o tragică sinceritate. Captivă īn cuşca prea strāmtă a convenienţelor, īnlănţuită şi legată la gură, Raluca lansa spre publicul de la Cuhnie scurte mesaje pe petece de hārtie. Prin ele artista pune cu maximă gravitate cīteva dintre cele mai tulburătoare īntrebări ale vieţii. Şi o face aşa cum generaţia ei obişnuieşte: direct, dar fără a exclude metafora, net, īnsă cu nuanţă. Suntem, iată, cu toţii prizonierii vieţii, spune Raluca. Dar cīţi, dintre vii, se revoltă pentru aceasta ? Din Īnchisoarea vieţii răsare strigătul de insurgenţă al adolescentului ca şi al artistului care refuză condiţionările obtuze şi determinările stricte, fie ele inconturnabile. Din īnchisoare răzbate īnsuşi strigătul vieţii care se opune fundamental oricărei constrāngeri. Nu apare clar dacă şi cīt anume tānăra artistă asumă din lunga istorie a īnchisorii scrisă de la Dostoievski pīnă la Kafka, Sylvia Plath, Eugen Ionesco, Cioran sau José Saramango, dar cu siguranţă o resimte, o trăieşte dramatic. Gestul ei de revoltă se īnscrie īn coordonate universale cărora li se potriveşte doar teritoriul de graniţă, nedefinit plastic şi totuşi exact ca expresie, adoptat de artistă: decupajul aflat īntre sculptură şi expresia grafică. Metafora prizonierului - imaginat ca figură decupată care irumpe īn spaţiu - aparţine graficii - şi anume benzii desenate - dar şi signalecticii urbane.